Acțiune comună pentru alungarea ursului semnalat în comuna Tureni




Acțiune comună pentru alungarea ursului semnalat în comuna Tureni 🐻
Siguranța cetățenilor comunei noastre rămâne prioritatea principală a administrației locale. În urma semnalărilor privind prezența unui exemplar de urs în zona localităților Micești și Tureni, am constituit, la nivel administrativ, o echipă de intervenție formată din profesioniști ai instituțiilor abilitate, pentru gestionarea acestei situații.
În cursul zilei de astăzi, animalul a fost monitorizat, căutat și îndepărtat din apropierea gospodăriilor, cu scopul clar de a elimina orice pericol pentru oameni și bunuri. Acțiunea va continua și în perioada următoare, până la alungarea animalului.
Fac un apel către toți cetățenii să dea dovadă de prudență și responsabilitate, să evite deplasările inutile în zonele în care a fost semnalată prezența animalului și să anunțe imediat autoritățile în cazul unor noi apariții.
Le mulțumesc șefului de post al Poliției Tureni, agentului de Poliție Locală, personalului din Primărie, cetățenilor noștri, pădurarului din comuna noastră, precum și partenerilor de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „Potaissa Turda” pentru sprijinul acordat și pentru implicarea promptă în această acțiune.
Împreună, cu responsabilitate și calm, vom gestiona această situație astfel încât siguranța comunității să fie protejată. 🇷🇴

Elena Daniela Mănăilă,
Primarul Comunei Tureni











You must be logged in to post a comment.