inTurda.ro

Drumul turistic din zona Beliș-Fântânele va fi modernizat din fonduri europene! Contractul a fost semnat de Consiliul Județean Cluj

Drumul turistic din zona Beliș-Fântânele va fi modernizat din fonduri europene! Contractul a fost semnat de Consiliul Județean Cluj

Drumul turistic din zona Beliș-Fântânele va fi modernizat din fonduri europene! Contractul a fost semnat de Consiliul Județean Cluj
septembrie 01
13:28 2026

Consiliul Județean a semnat contractul de reabilitare și modernizare, cu fonduri europene, a DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș

Drumul în lungime de 28,6 km facilitează accesul în zona turistică Beliș-Fântânele

 

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de execuție a lucrărilor, finanțate din fonduri europene, care vizează modernizarea drumului județean DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș. Acesta crește conectivitatea zonei montane a Clujului, facilitează dezvoltarea turismului și îmbunătățește mobilitatea clujenilor din această parte a Apusenilor.

Drumul județean DJ 103K – Căpușu Mare – Râșca – Beliș are o lungime cumulată de 28,655 km și reprezintă una dintre principalele legături rutiere către zona montană și turistică Beliș-Fântânele și către Munții Apuseni.

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe: „Acest drum județean are o importanță strategică pentru dezvoltarea economico-socială a județului. Investiția de reabilitare și modernizare a acestuia va contribui esențial la dezvoltarea turismului în regiune dar și la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru miile de clujeni care domiciliază în localitățile pe care le traversează”.

Valoarea totală a contractului de execuție este de 150.009.210,64 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile și din bugetul Consiliului Județean.

Investiția va debuta efectiv în perioada imediat următoare, după predarea amplasamentului, și vizează ample lucrări de modernizare și reabilitare, în profunzimea structurii rutiere.

 

Biroul de presă

1 septembrie 2026

Related Articles

Citește articolul precedent:
Clubul GO Science Turda deschide înscrierile pentru cursuri de TENIS DE MASĂ, dedicate copiilor începători!

Clubul GO Science Turda deschide înscrierile pentru cursuri de TENIS DE MASĂ, dedicate copiilor începători! 🏓 Descoperă tenisul de masă!...

Închide