inTurda.ro

Racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi GRATUITĂ!

Racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi GRATUITĂ!

Racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi GRATUITĂ!
octombrie 14
06:54 2020
Vești noi pentru companiile distribuitoare de energie şi gaze. Anunțul a fost făcut de Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Potrivit acestuia, companiile distribuitoare de energie şi gaze vor suporta costurile legate de racordarea la reţea a noilor clienţi, iar aceste costuri se vor regăsi ulterior în factura consumatorilor, însă nu vor depăşi 1% din tariful de distribuţie.
 
ℹ️ Racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi gratuită, indiferent de distanța față de rețea.
ℹ️ Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat un ordin în acest sens, prin care costurile de racordare vor fi suportate de operatorul de distribuţie.
ℹ️ Este o măsură bună, pentru ca toţi consumatorii, inclusiv cei din categoria consumatorilor vulnerabili, să aibă posibilitatea să fie racordaţi şi să beneficieze de acest serviciu.
 

Etapele de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale

Art. 4 – (1) Pentru realizarea racordării la SD a solicitanților prevăzuți la art. 2 lit. a)-e) se parcurg următoarele etape:

a) depunerea și înregistrarea la OSD a cererii de racordare la SD însoțită de documentele prevăzute la art. 8 alin. (2), și achitarea tarifului de analiză a cererii, după caz;

b) evaluarea cererii de racordare;

c) stabilirea soluției tehnice pentru realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării; 

d) eșalonarea lucrărilor necesare racordării și actualizarea planurilor de investiții cu lucrările necesare stabilite la lit. c) în conformitate cu prevederile din Procedură;

e) emitere ATP în funcție de soluția tehnică prevăzută la lit. c) în cazul în care nu este obiectiv/conductă necesar/necesară racordării; dacă există obiectiv/conductă necesar/necesară racordării, OSD emite ATR conform modelului prevăzut în anexa nr. 2; 

f) obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, precum și a autorizației de construire a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

g) proiectarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării;

h) verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic aferente obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, prin intermediul verificatorilor de proiecte atestați ANRE, conform prevederilor legale;

i) execuția obiectivului/conductei necesare racordării;

j) urmărirea de către OSD a lucrărilor privind realizarea obiectivului/conductei necesar/necesare racordării;

k) recepția și punerea în funcțiune a obiectivului/conductei necesar/necesare racordării, de către OSD;

l) stabilirea soluției pentru racord și/sau SRM/SR/SM/PRM/PM și emiterea ATR;

m) OSD emite și transmite solicitanților, cu excepția clienților finali casnici, contractul de racordare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;

n) obținerea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor/autorizațiilor emise de organismele abilitate, după caz, pentru racord, respectiv SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 o) proiectarea racordului și a SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, de către OSD sau prin intermediul operatorilor economici autorizați ANRE, selectați de către OSD sau de solcitanții care finanțează aceste obiective;

p) verificarea documentației tehnice/proiectului tehnic aferente/aferent racordului și SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM, prin intermediul verificatorilor de proiecte atestați ANRE, conform prevederilor legale aplicabile;

q) execuția racordului și a SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM de către OSD sau prin intermediul operatorilor economici autorizați ANRE, selectați de către OSD sau de către solicitanții care finanțează aceste obiective;

r) urmărirea de către OSD a lucrărilor privind realizarea racordului și SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM;

s) recepția și punerea în funcțiune a racordului și SRM/SR/ SM/PRM/PR/PM de către OSD.

Documentul integral poate fi consultat AICI

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Societate comercială cu sediul în Turda angajează personal

Societate comercială cu sediul în Turda angajează personal Compania înfiinţată în anul 1997 se ocupă de producţia tâmplăriei PVC şi...

Închide